Go to content

Ministrul Cooperării Internaționale pentru Dezvoltare: „Integrarea în UE este esențială pentru Moldova”

Ministrul Cooperării Internaționale pentru Dezvoltare, Peter Eriksson, întreprinde o vizită în R. Moldova între 10 și 12 februarie. Pe agenda ministrului se numără întrevederi cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanii, prim-ministrul, Ion Chicu și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, precum și cu parteneri din societatea civilă și sectorul privat, dar și reprezentanți ai opoziției politice.

Ziarul de Garda:

Anul 2019 a marcat a 10-a aniversare a Parteneriatului Estic, când Suedia, împreună cu Polonia, a inițiat acest parteneriat în cadrul UE, devenind un partener puternic pentru țările din regiune. Pe măsură ce am sărbătorit primii 10 ani împreună, am avut timp să reflectăm asupra succeselor noastre comune. Multe au fost, dar multe mai urmează să fie realizate!

Relațiile dintre Suedia și R. Moldova le depășesc pe cele din cadrul Parteneriatului Estic. Prima noastră cooperare a început în 1996, prin intermediul Agenției de Dezvoltare Sida. De-a lungul anilor, cooperarea noastră pentru dezvoltare, împreună cu Moldova, a avut succes. Aș menționa doar câteva exemple: în prezent, se observă o mișcare către o societate în care există mai multă egalitate între bărbați și femei, acestea având șanse egale să crească și să se dezvolte ca indivizi și cetățeni activi; sesizăm o îmbunătățire a protecției împotriva violenței în familie; dezvoltarea întreprinderilor turistice, IT, textile și industria vinurilor la scară mică; sporirea cunoștințelor și a gradului de conștientizare a provocărilor și a soluțiilor de mediu; îmbunătățirea administrării impozitelor și sporirea veniturilor fiscale.

Sunt trei domenii în care văd nevoia unui angajament mai solid din partea Guvernului R. Moldova:

1. Implicarea societății civile și cultivarea unui peisaj mediatic liber și pluralist sunt esențiale pentru dezvoltarea unei societăți democratice și trebuie asigurate, inclusiv în contextul R. Moldova. Iată de ce lucrăm cu organizațiile societății civile. Obiectivul este de a sprijini dezvoltarea internă a organizațiilor locale independente din diferite domenii și de a le ajuta să contribuie mai bine la edificarea unei societăți democratice deschise. În egală măsură, mass-media și jurnaliștii trebuie să poată și să li se permită investigarea și raportarea liberă a realității.

2. Suedia se așteaptă la o performanță reală a conducerii R. Moldova în reforma sectorului justiției, în dezvoltarea unor procese democratice solide și în lupta împotriva corupției. Nu poate fi supraevaluată importanța unei funcții judiciare, a unor instituții statale de încredere și previzibile și a unei acțiuni puternice împotriva corupției. Este esențială atragerea investițiilor și creșterea veniturilor din impozitul de stat care pot facilita creșterea bunăstării în societate. Suedia este pregătită să ofere asistență inițiativelor de reformă dedicate și oneste și va urmări îndeaproape progresul, dar suntem pregătiți, de asemenea, să ne revizuim angajamentul dacă rezultatele tangibile nu vor fi vizibile.

3. Progresele în dezvoltarea societății moldovenești sunt frânate de infrastructura învechită, de insecuritatea energetică și de provocările serioase de mediu. Toate aceste domenii au nevoie de acțiuni guvernamentale, de investiții și există mai multe modalități de a interacționa cu comunitatea internațională din acest domeniu. Suedia este unul dintre inițiatori și cel mai mare donator bilateral al Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică și Mediu (E5P) – un fond constituit din mai mulți donatori, care finanțează proiecte de îmbunătățire a eficienței energetice, de tratare a apei și a apelor uzate, iluminatul stradal, gestionarea deșeurilor și transportul urban. Moldova este eligibilă pentru sprijinul E5P, iar proiectele sunt în derulare la Chișinău și Bălți. Implementarea tehnologiilor moderne este calea de urmat pentru a oferi R. Moldova moduri ecologice de generare a căldurii și energiei și să-și asigure independența energetică.

În calitate de ministru al Cooperării pentru Dezvoltare Internațională, în ultimul an, am vizitat mai multe țări partenere din Estul Europei și mă bucur că a venit rândul Moldovei. Obiectivul Parteneriatului Estic și al cooperării suedeze pentru dezvoltare este ca țările din parteneriat să se apropie de UE. Integrarea în UE este esențială pentru Moldova în contextul dezvoltării democrației, statului de drept, deschiderii și pluralismului, precum și pentru o dezvoltare economică durabilă. În prezent, oferim sprijin Moldovei în eforturile sale de integrare europeană prin programe în trei domenii-cheie: 1) dezvoltare economică; 2) democrație, drepturile omului, statul de drept; 3) mediu și schimbările climatice.

Pentru o eficiență continuă a cooperării noastre, trebuie să fim siguri că relația noastră cu Guvernul R. Moldova se bazează ferm pe valorile noastre comune privind drepturile omului, statul de drept, democrația și buna guvernare. Acestea sunt întrebări pe care le voi adresa în timpul întâlnirilor mele în Moldova.

Vedem că pluralismul în participarea politică are o importanță deosebită. Nu în ultimul rând, ar trebui încurajată participarea mai multor femei, precum și a minorităților, la toate nivelurile. Au fost făcuți pași importanți pentru o reprezentare mai egală și salutăm creșterea numărului de femei alese în alegerile de anul trecut, precum și modificările pentru a o facilita. Aceste progrese trebuie protejate și dezvoltate.

Ca și actor principal în procesul de cooperare internațională pentru dezvoltare, Suedia este prezentă în R. Moldova, deoarece considerăm că țara are un potențial enorm, iar această cooperare ne avantajează pe toți. Muncind împreună, contribuim la o lume mai bună și mai sigură. Dedicația pe care Suedia o simte în oamenii din Moldova, în efortul lor de a moderniza și consolida societatea este autentică și de neclintit.

Prin urmare, să privim înapoi la parteneriatul nostru îndelungat și să profităm de ceea ce am învățat. Să nu ne eschivăm de la viitoarele provocări. Convingerea mea fermă este că, dacă Moldova reușește cu reformele sale, cetățenii R. Moldova și ai UE vor avea doar de beneficiat.

---
Suedia este un partener de dezvoltare pe termen lung pentru populația Republicii Moldova (Moldova) din 1996, prin intermediul Agenției Suedeze de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (Sida). Ambasada Suediei la Chișinău gestionează un buget anual de aproximativ 110 milioane SEK (aproximativ 10 milioane EUR). Asistența suedeză este în concordanță cu Strategia bazată pe rezultate privind cooperarea în domeniul reformelor cu Europa de Est, Balcanii de Vest și Turcia 2014-2020 și promovează integrarea europeană prin trei domenii cheie:

integrarea economică consolidată cu UE și dezvoltarea economiei de piață;

democrație consolidată, o respectare mai bună a drepturilor omului și un stat mai dezvoltat în conformitate cu statul de drept;

un mediu înconjurător mai bun, impact redus asupra climei și sporirea rezistenței la schimbările climatice și mediu.


Parteneriatul estic (EaP) este cadrul politic pentru relațiile dintre UE și cele șase țări partenere din Europa de Est (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina). EaP a fost lansat în 2009 – Suedia a fost unul dintre inițiatori – și a însemnat o concentrare sporită a UE asupra legăturilor mai strânse cu țările partenere. Acordurile de asociere (AA), inclusiv Zonele de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), sunt destinate să deschidă calea către cooperarea aprofundată cu instituțiile UE, adaptarea la cadrul legal comun al UE și accesul sporit la piața UE, precum și un schimb mai larg de cunoștințe, idei și experiență. În urma Parteneriatul Estic și acordurilor s-au obținut multe rezultate pozitive, cum ar fi o creștere semnificativă a comerțului, UE este acum principalul partener comercial al Moldovei, precum și călătoriile fără vize către UE pentru cetățenii moldoveni.